Turism Felix, controlată de Transilvania Investments și aflată în proces de delistare de la Bursa de Valori București, își reconfigurează strategia de dezvoltare prin afilierea a trei dintre hotelurile sale din Băile Felix la brandul internațional ibis Styles, parte a grupului Accor. Decizia anulează un acord anterior pentru brandul Mercure și marchează un pas important în planul de modernizare a portofoliului, vizând atragerea unui segment diversificat de turiști prin adaptarea la tendințele actuale ale pieței.
Societatea Turism Felix va afilia hotelurile Internațional (4 stele), Termal (3 stele) și Nufărul (3 stele) din stațiunea Băile Felix la brandul ibis Styles, operat de grupul hotelier francez Accor. Această decizie modifică planul anunțat anterior, care viza afilierea Hotelului Internațional la brandul Mercure, tot din portofoliul Accor, începând cu 2026. Tranziția Hotelului Internațional către noul brand este programată pentru jumătatea anului 2027, la finalizarea unui amplu proces de modernizare și reamenajare. Potrivit companiei, alegerea brandului ibis Styles este motivată de flexibilitatea acestuia și de alinierea la tendințele actuale din turism, care favorizează un stil de călătorie mai relaxat și conectat la experiențe autentice. Managementul subliniază că brandul se remarcă prin designul unic adaptat fiecărei locații și prin spațiile sociale inspiraționale, ceea ce va permite deservirea unei game variate de oaspeți.
Mișcarea face parte din strategia de dezvoltare a Turism Felix pentru perioada 2025-2035 și a fost anticipată în iulie 2024, când s-a anunțat că societatea negociază cu grupuri internaționale precum Accor și InterContinental Hotels (IHG) pentru afilierea celor trei unități. Turism Felix este controlată în proporție de 95,06% de Transilvania Investments Alliance (TRANSI), pachet care îi permite retragerea de la bursă. Acțiunile companiei au fost deja suspendate de la tranzacționare în vederea derulării procedurii de retragere a acționarilor minoritari. La ultimul preț de tranzacționare înregistrat, capitalizarea bursieră a companiei se ridica la aproximativ 40,43 mil. euro. Partenerul în acest demers, grupul francez Accor, este unul dintre liderii globali ai industriei ospitalității, cu peste 5.700 de proprietăți în peste 110 țări, brandul ibis Styles având o prezență în 79 de țări cu peste 2.500 de locații.