Primul ministru Calin Popescu Tariceanu a vizitat Delta Dunarii

La sfarsitul saptamanii trecute primul ministru Calin Popescu Tariceanu a vizitat Delta Dunarii si s-a aratat indignat de faptul ca hotelurile si vilele au fost amenajate fara sa se tina cont, din punct de vedere arhitectural sau de specificul zonei. De asemenea, premierul a solicitat autoritatilor locale sa sprijine programele de dezvoltare a serviciilor turistice de elita si nu un turism de masa care sa afecteze mediul.

Guvernul va contracta de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei un imprumut in valoare de 22,6 milioane EUR destinat proiectelor de reconstructie ecologica si de atragere a investitiilor de mediu in Delta Dunarii, fonduri care se adauga celor 7,5 milioane RON incluse in bugetul pe acest an al Ministerului Mediului.

Programul guvernamental de promovare a Deltei Dunarii prevede, printre altele, amenajarea unor porturi turistice in Tulcea, Murighiol si satul Crisan, investitii estimate la 7,4 milioane EUR si ulterior in Sulina, Sfantu Gheorghe si Maliuc, cu investitii de 5 milioane EUR. Lucrarile de amenajare a portului Tulcea vor fi incheiate in termen de 24 de luni de la data inceperii proiectului, portul urmand sa fie construit pe o suprafata totala de 5,1 ha, cu o capacitate de 72 de nave, destinat exclusiv ambarcatiunilor de agrement. Data limita de finalizare a investitiilor este anul 2015, insa acest termen este foarte indeparat avand in vedere ca, pentru a fi readusa in circuitul turistic, Delta Dunarii are nevoie de investitii imediate. Pana la sfarsitul anului viitor urmeaza a fi finalizat proiectul de amenajare a Portului turistic Marina Tulcea, a carui valoare se ridica la 6,5 milioane EUR.

Vicepresedintele CJ Tulcea, Costel Bercea, a solicitat sprijin financiar de la Guvern pentru reabilitarea drumului care face legatura intre Tulcea si Constanta, sustinand faptul ca turismul din Delta Dunarii trebuie sa fie legat de cel de pe litoral.

“Hai in Delta!” este o actiune de relansare si turism promovata de premierul Calin Popescu Tariceanu, la care au mai participat ministri, ambasadori si ziaristi. In conceptia primului ministru, relansarea Deltei Dunarii inseamna dezvoltarea turismului dar cu respectarea principiilor de protectia mediului, in special refacerea cursului natural al fluviului, renaturarea si ecologizarea zonelor care au fost indiguite.

Delta Dunarii a fost declarata Rezervatie a biosferei in anul 1990 si este cea de-a treia rezervatie naturala ca marime din lume, cu o suprafata de 580.000 ha, din care 50.000 ha sunt strict protejate. In Delta Dunarii exista 30 de tipuri de ecosisteme. Aici traiesc 15.000 de oameni, in 24 de localitati rurale si in orasul Sulina.
Source: Cronica Romana