Pana la sfarsitul anului 2010 piata hoteliera bucuresteana va cumula 9.000 de camere

Compania de consultanta hoteliera Peacock Hotels estimeaza ca pana la sfarsitul anului 2010, oferta hoteliera totala din Bucuresti ar trebui sa atinga cel putin 9.000 camere.

In prezent, capacitatea turistica a Romaniei exprimata in numar de locuri de cazare pe cap de locuitor acopera doar 1,3% din populatia tarii iar reprezentantii Peacock Hotels apreciaza ca ideal ar fi ca procentul sa fie de 6%.

Analistii companiei Colliers International au precizat ca, atat in acest an cat si in perioada urmatoare, se va mentine un interes crescut pentru zonele vechi ale Bucurestiului, in special Centrul Istoric. Analistii apreciaza ca, o data cu reconstructia centrului istoric, se vor dezvolta multe boutique-hoteluri, in cladiri vechi sau in constructii noi, in concordanta cu stilul arhitectural al zonei.

Pe de alta parte, reprezentantii Colliers International estimeaza ca isi vor face aparitia turnurile de 20 pana la 30 de etaje, unele dintre ele proiectate ca hoteluri de capacitate medie sau mare, cu aproximativ 250 camere, oferind un confort de 4 stele. In urmatorii 3 ani cateva noi proiecte de hoteluri de 5 stele, situate atat in vecinatatea zonei centrale cat si in partea de Sud-Est sau de Nord a Bucurestiului vor adauga in jur de 600 camere la oferta existenta.

Zonele din apropierea lacurilor din jurul capitalei au fost luate in considerare si continua sa ramana in atentia investitorilor, atat pentru constructia de noi hoteluri cat si pentru renovarea structurilor turistice existente. In plus, Lacul Snagov si axa de iesire din Bucuresti, incluzand Baneasa si Otopeni, vor atrage in curand investitii masive iar hoteluri de 100–150 camere vor fi dezvoltate in aceste zone, contribuind cu o oferta suplimentara de 450–500 de locuri in urmatorii 3–4 ani.

Un numar din ce in ce mai mare de investitori arata un interes crescut pentru complexuri turistice sau conceptul de cluburi all-inclusive, amplasate in statiuni turistice consacrate sau in zone naturale intacte, cu un potential ridicat, generand astfel noi regiuni turistice.

In raportul asupra pietei imobiliare al companiei Colliers se arata ca litoralul, care inca acopera un procent semnificativ din totalul capacitatii de cazare, va cunoaste numerose tranzactii cu hoteluri. Statiunile balneare vor suferi modificari majore in urmatorii 3 ani, profitand de o atentie speciala atat din partea jucatorilor locali, cat si straini. Ei sunt incurajati de presiunea pietei europene, care evalueaza potentialul si oportunitatile Romaniei pentru investitii in domeniul hotelier.
Source: Cronica Romana