O zonă din Maramureș a primit statut de destinaţie ecoturistică

Statutul de destinaţie ecoturistică pentru zona Mara – Cosău – Creasta Cocoşului din Maramureş a fost prelungit cu trei ani.

Destinaţia, promovată în prezent sub brandul Eco Maramureş, acoperă patru unităţi administrativ teritoriale din judeţul Maramureş, respectiv: Budeşti, Călineşti, Deseşti, Ocna Şugatag.

Maramureşul este cunoscut în special pentru tradiţiile locale şi pentru bisericile sale din lemn, monumente incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, dar totodată oferă importante oportunităţi pentru dezvoltarea unor programe turistice bazate pe natură.

Cele şapte zone care au statul de destinaţie ecoturistică în România sunt:

Zărneşti-Piatra Craiului, jud. Braşov;
Ţinutul Zimbrului-Parcul Natural Vânători, jud. Neamţ;
Eco Maramureş (Mara – Cosău – Creasta Cocoşului), jud. Maramureş;
Ţara Dornelor, jud. Suceava;
Retezat – Ţara Haţegului, jud. Hunedoara;
Colinele Transilvaniei, jud. Braşov, Mureş şi Sibiu;
Băile Tuşnad şi Împrejurimile, jud. Harghita.