Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că în elaborarea bugetului de stat pentru anul 2026 nu sunt avute în vedere majorări ale cotei standard de TVA, nici creșteri ale TVA pentru sectorul HoReCa sau pentru alte domenii. Totodată, acesta a subliniat că bugetul este construit exclusiv pe baza măsurilor aflate în prezent în vigoare, fără a lua în calcul modificări legislative ipotetice.
„Nu avem în vedere nicio variantă de creștere a cotei standard de TVA pentru bugetul anului 2026, nu analizăm o majorare a TVA pentru HoReCa și nu putem include în buget măsuri care nu sunt în prezent aplicabile”, a afirmat ministrul marți, într-o conferință de presă.
Declarația a fost făcută în contextul unor întrebări legate de eventuala reducere a vârstei de pensionare, prevăzută într-o lege aflată în prezent în analiză la Curtea Constituțională. Alexandru Nazare a precizat că această modificare nu este luată în calcul la fundamentarea bugetului și că, deocamdată, nu a avut discuții cu ministrul Muncii privind posibile ajutoare pentru pensionarii cu venituri reduse.
De asemenea, ministrul Finanțelor a menționat că sunt în desfășurare consultări cu primarii referitoare la alocările bugetare destinate administrațiilor locale.