Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, MDRT organizeaza o licitatie publica de achizitie a serviciilor de creatie si productie publicitara aferente campaniilor care vor fi derulate de minister in urmatorii ani pentru promovarea turistica a Romaniei si cresterea notorietatii brandului romanesc de turism.
Licitatia presupune parcurgerea a trei etape de evaluare a ofertantilor. Prima etapa este cea de preselectie a ofertantilor, in cadrul careia vor fi verificate documentele de eligibilitate depuse de participanti. Termenul limita de depunere a documentatiei pentru prima etapa este 28 februarie 2012, ora 10.
Agentia care va fi selectata in urma procedurii de licitatie va livra MDRT, pana la sfarsitul anului 2012, servicii de strategie, creatie si productie aliniate strategiei de marketing a MDRT inclusa in Planul de marketing turistic al Romaniei 2011-2015, respectiv manualului de brand, cu aplicabilitate globala si adaptabilitate locala pe principalele piete-tinta din Europa de Vest si SUA, precum si pentru piata interna.
De asemene, agentia va trebui sa furnizeze materiale publicitare pentru Romania ca destinatie de turism, de la spoturi TV, insertii in presa scrisa, comunicare pentru mediul online, pana la panouri outdoor. De asemenea, in cadrul licitatiei vor fi achizitionate colectii de fotografii de o calitate exceptionala, care sa reflecte esenta brandului de turism al Romaniei si sa puna in lumina cele trei dimensiuni ale brandului turistic national: natura nealterata, cultura unica si traditiile pastrate de-a lungul timpului, precum si felul in care acestea se regasesc in cele sase produse turistice care definesc oferta nationala: circuite, natura salbatica si parcuri, turism rural, turism activ si de aventura, turism de intretinere si sanatate, city-break.
Source: Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului