Hilton deschide primul resort în România

Grupul hotelier internaţional Hilton Group a încheiat un parteneriat de franciză cu compania locală Izvoare Resort pentru deschiderea primului resort din România sub unul din brandurile Hilton. DoubleTree Maramureş Izvoare Resort va fi deschis în staţiunea Izvoare, în apropiere de Baia Mare, judeţul Maramureş, iar inaugurarea este programată în 2029.

Hotelul va avea 141 de camere, trei restaurante, o zonă destinată întâlnirilor şi evenimentelor sociale cu o capacitate de până la 600 de persoane, facilităţi de schi şi un centru de tratament montan.

„Cu bucurie şi emoţie anunţăm că dezideratul nostru de a readuce la viaţă una dintre emblemele turismului din Maramureş, în colaborare cu winsed.swiss şi Hilton Group, va deveni realitate. Ne dorim să dezvoltăm un spaţiu perfect pentru petreceri private, evenimente corporate, teambuilding-uri şi alte evenimente ce pot fi organizate într-un cadru intim, cochet, realizat cu pasiune şi atenţie pentru detalii, în mijlocul naturii, inovând pentru viitor prin contemporan”, spune Flaviu Teofil Leşe, director şi coproprietar al Izvoare Resort S.R.L.

Grupul winsed.swiss a facilitat semnarea contractului de franciză dintre cele două părţi. De asemenea, managementul hotelului va fi preluat de winsed.swiss după deschiderea unităţii.

„Acest proiect reprezintă un pas important în dezvoltarea sectorului ospitalităţii din România. Colaborarea cu Izvoare Resort S.R.L. şi Hilton Group subliniază angajamentul nostru de a crea şi a aduce pe piaţă experienţe hoteliere premium, într-o locaţie autentică cum este Maramureşul. Suntem încrezători că DoubleTree Maramureş Izvoare Resort va deveni o destinaţie preferată pentru turiştii interesaţi de practicarea turismului cultural, în natură şi de aventură, precum şi de sănătate”, spune Christine Schillings, CEO al winsed.swiss România.

Grupul winsed.swiss are filiale în România, Elveţia, Serbia şi Cipru şi este activ pe harta ospitalităţii, a turismului şi a educaţiei, oferind servicii integrate pentru profesioniştii acestor domenii.