ANT va derula un concurs creativ national pentru a decoperi „Cea mai buna idee de campanie pentru repozitionarea Romaniei pe pietele externe”

Prezenta la deschiderea Targului National de Turism, presedintele Autoritatii Nationale pentru Turism, ANT, Anca Pavel Nedea a vorbit despre o repozitionare a Romaniei in ceea ce priveste strategia de marketing, avand ca element central misterul. Promisiunea misterului, a spus Nedea, va se va completa cu promisiunea calatoriei in timp, prin experimentarea miturilor, explorarea locurilor.
Alaturi de Dracula, Romania va promova turismul cu elemente care tin de autenticitate, mister si legenda.
Presedintele ANT a anuntat ca autoritatea va derula la sfarsitul anului 2016 – inceputul anului 2017 un concurs creativ national, la care vor putea  participa atat persoane fizice, cat si persoane juridice, care respecta Brief-ul de creatie si care doresc sa se inscrie in competitia pentru Cea mai buna idee de campanie pentru repozitionarea Romaniei pe pietele externe.
Ideile vor fi selectate, atat in mediul online, de catre fanii paginii de Facebook a ANT, cat si de catre membrii unui juriu format din reprezentantii autoritatilor publice centrale, membrii Academiei de Studii Economice, ai International Advertising Association Romania, reprezentanti ai asociatiilor de promovare, precum si de catre ambasadorii turismului romanesc, dar si ai Universitatii de Arte Plastice si Design.
Mesajul desemnat castigator pentru campania de repozitionare a Romaniei pe piata internationala a turismului va fi dezvoltat si declinat pe diferite medii de comunicare, pe pietele tinta, de catre o agentie de publicitate specializata, din Romania, selectata ulterior prin licitatie publica.

Source: Profit