Pentru sezonul de iarna J’Info Tours estimeaza o cifra de afaceri de 3 milioane EUR

Pentru sezonul de iarna, agentia de turism J’Info Tours estimeaza o cifra de afaceri de aproximativ 3 milioane EUR, in conditiile in care in sezonul estival a inregistrat o cifra de afaceri de 7 milioane EUR, in crestere cu 30% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Cristina Irimia, director de marketing J’Info Tours, a declarat ca aceasta crestere se datoreaza in primul rand introducerii unor noi curse charter si cresterii numarului de clienti pe diverse alte destinatii. Totodata, in acest an a crescut cu 60% si numarul partenerilor J’Info Tours care promoveaza si distribuie produsele agentiei.

In vara trecuta agentia a operat peste 40 de curse charter pe destinatiile Mallorca, Barcelona sau Antalya iar pentru acest an erau programate pe langa destinatii deja existente, noi destinatii charter spre Tenerife-Gran Canaria, Madeira, Creta, Rhodos, Cipru, Corfu, Sicilia, Sardinia si Rimini.

Sejururile pentru vacanta de iarna 2005 au adus companiei J’Info Tours venituri de aproximativ 2,5 milioane EUR, principalele curse programate fiind inspre Egipt, Malta, Singapore, Cuba, Thailanda, Kenya sau Republica Dominicana.

Reprezentantii companiei estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de aproximativ 19 milioane EUR, in crestere cu peste 20% fata de 2005, aproximativ 60% din aceasta suma provenind din turismul de afaceri. In 2005 agentia a inregistrat venituri de peste 6 milioane EUR din ticketing si 7,5 milioane EUR din pachetele turistice din Romania si din strainatate.

J’Info Tours intentioneaza sa dezvolte proiecte de dezvoltare tehnologica si proiecte imobiliare de tip business in Bucuresti si in provincie, compania detinand in prezent un centru de conferinte pe malul lacului Snagov, in care a investit 700.000 EUR si care a generat in 2005 venituri de aproximativ 1 milioane EUR. In 2003 tour-operatorul roman s-a lansat pe piata hoteliera, cand a deschis un aparthhotel in Bucuresti.

Alti jucatori importanti pe piata romaneasca de turism care si-au anuntat intentia de a investi pe piata hoteliera sunt Marshal, Atlantic Tours si RR Turism. Potrivit propriilor estimari, J’Info Tours detine o cota de 15% pe piata turistica.
Source: Ziarul Financiar