In luna august va fi lansata strategia de marketing a turismului romanesc

La sfarsitul lunii viitoare va fi lansata strategia de marketing a turismului romanesc, proiectul urmand a reconceptualiza formele de turism cheie, printre care cel rural, de aventura sau turismul de sanatate si de wellness, a declarat presedintele ANT, Anca Pavel-Nedea.
„Strategia incearca sa maximezeze aplicarea strategiilor anterioare, sa defineasca noi directii si, mai ales, sa inlocuiasca mentalitati si instrumente de lucru, astazi nefunctionale, cu un suflu nou, inovativ, adaptat erei competitive si dinamice in care se afla turismul mondial in prezent”, a declarat presedintele ANT.
Aceasta a mai precizat ca Romania este o destinatie inedita, misterioasa, aparte, care nu poate fi rezumata la un singur model turistic, avand in vedere ca permite practicarea mai multor forme de turism pe teritoriul sau, inclusiv a celor de nisa.
In luna septembrie ANT va demara impreuna cu Google Romania o caravana prin toate regiunile tarii, al carei scop este acela de a instrui reprezentantii autoritatilor locale si formelor asociative din mediul privat, cu privire la beneficiile institutionalizarii acestui tip de partneriat public-privat, a precizat Anca Pavel-Nedea.
Reprezentantul ANT a mai declarat ca prin aceasta strategie se pune un accent deosebit si pe promovarea Romaniei in mediul digital, prin crearea campaniilor online integrate, incluzand campanii virale si activitati creatoare de continut pe retelele de socializare, folosind instrumentele eficiente ale noilor tehnologii.

Source: Profit