Hilton intentioneaza sa deschida pana la 30 de hoteluri in Romania

Planul de expansiune la nivel mondial al marcilor lantului hotelier Hilton include si Romania. Astfel, intr-un interval de 5 pana la 10 ani, compania intentioneaza sa deschida cel putin 20-30 de hoteluri in tara noastra.

In acest an Hilton Worldwide inaugureaza in Romania trei noi hoteluri afiliate brandului Double Tree. Prima unitate se va deschide in luna iulie, la Bucuresti, urmata de lansarea de la Ploiesti, respectiv inaugurarea hotelului de la Oradea.

Planurile pentru 2012 includ alte doua inaugurari, acestea fiind Hampton Brasov si Hampton Cluj-Napoca.

Dupa inaugurarea celor cinci noi unitati, Hilton Worldwide va totaliza sapte hoteluri in Romania, mai mult decat orice alt lant international prezent pe plan local.

Didier Martin, vicepresedinte operatiuni Hilton Worldwide Europa de Est, Turcia, Rusia si Israel, a declarat ca se poarta discutii avansate cu cativa investitori pentru hoteluri in Timisoara, Iasi si Constanta.

Cel mai probabil, o mare parte dintre noile unitati de cazare va fi in franciza.

Source: Capital