Turism Felix va distribui dividendele

Acţionarii Turism Felix au aprobat, alocarea sumei de aproape 4,3 mil. RON ca dividende din profitul anului trecut.

Dividendul unitar este de 0,0087 RON echivalează cu un randament brut de 2,9%. Data de înregistrare, cea care defineşte acţionarii ce vor beneficia de dividende, este 8 septembrie, în timp ce data plăţii este 28 septembrie, potrivit hotărârilor AGA.

Pe lângă dividende, din profitul anului trecut al Turism Felix, de 8,6 mil. RON, suma de 4,2 mil. RON va fi folosită pentru investiţii.

Acţionarii companiei cu profil turistic au aprobat rectificare Bugetului de Venituri şi Cheltuieli pentru acest an, respectiv venituri din exploatare de 130 mil. RON şi un profit net de 19,5 mil. RON.

De asemenea, a fost aprobată accesarea de fonduri pentru instalarea de panouri fotovoltaice.

Recent, Transilvania Investments şi-a crescut participaţia în Turism Felix la 93%, după achiziţionarea unui pachet de 29,3% din acţiunile companiei de la SIF Oltenia, pentru circa 44,5 mil. RON. Evaluarea bursieră a Turism Felix se ridică la circa 147 mil. RON.