THR Marea Neagră vrea să vândă hoteluri şi terenuri din trei staţiuni de pe litoral

Fondul de investiţii Transilvania Investments Alliance, simbol bursier TRANSI, care deţine 78,8% din capitalul social al companiei Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră, EFO, a solicitat completarea ordinii de zi a adunării generale extraordinare a acţionarilor THR cu vânzarea a două hoteluri, respectiv două terenuri de pe litoralul românesc, care valorează împreună 15 mil. EUR.

Transilvania Investments vizează astfel vânzarea hotelului Măgura din Eforie Sud pentru 3 mil. EUR şi vânzarea complexului Vraja Mării din Eforie Nord pentru 2 mil. EUR. În staţiunea Saturn, compania are în plan vânzarea a două terenuri: unul cu o suprafaţă de 21.366 mp, în valoare de 2,5 mil. EUR, şi altul de 76.395 mp, evaluat la 7,5 mil.

Tot pe ordinea de zi a AGEA de luna aceasta se află aprobarea contractării unui credit pe termen scurt/mediu în vederea acoperirii nevoilor temporare de lichiditate, în valoare de maximum 5 mil. EUR sau echivalent în RON.

Acţiunile EFO au crescut cu 58% în ultimele 12 luni, pe un rulaj de 2,4 mil. RON. Compania afişează o capitalizare de 231,55 mil. RON.

Întrebări Frecvente

Ce active urmează să fie vândute de THR Marea Neagră?

Compania intenționează să vândă hotelul Măgura din Eforie Sud, complexul Vraja Mării din Eforie Nord și două terenuri în Saturn, valorând în total 15 milioane EUR.

Cine este acționarul majoritar al companiei?

Fondul de investiții Transilvania Investments Alliance (TRANSI) deține 78,8% din capitalul social al THR Marea Neagră.

Care este situația financiară recentă a acțiunilor EFO?

Acțiunile EFO au crescut cu 58% în ultimele 12 luni, compania având o capitalizare bursieră de 231,55 milioane RON.