Teleferic Sinaia isi scoate la licitatie activele

Instalatiile de transport pe cablu, cladirile, constructiile, amenajarile si terenurile ce compun activul Teleferic Sinaia au fost scoase la vanzare prin licitatie. Compania a intrat in insolventa in 2016. Pretul de pornire este de 3,33 mil. EUR, respectiv 17 mil. RON, iar garantia de participare se ridica la circa 1,7 mil. RON.

Activul este compus din telecabinele duble de la cotele 1.400 si 2.000, telescaunul care face legatura dintre cele doua cote, telescaunul si teleschiul de la Valea Dorului, plus terenuri in suprafata totala de 7.400 mp.

Instalatiile de transport pe cablu sunt vandute cu tot cu statii, stalpi de sustinere, motoare de tractiune, echipamente electrice, sisteme de cabluri si angrenare, vehicule, sisteme de supraveghere si instalatii de control si acces. Cele doua telecabine au fost construite in 1970.

In perioada octombrie 2021 – ianuarie 2022, compania Teleferic Prahova SA a inregistrat o cifra de afaceri de 6,15 mil. RON si a inregistrat cheltuieli de de 4,6 mil. RON

Actionarul majoritar al companiei este Prosperya Financial Management SRL, cu 92,6% din capital. Aceasta este controlata de Consiglia Management Intl SRL, cu 75,5% din partile sociale. La Consiglia, asociat principal este Smart Financial Services SRL (70%), entitate la care actionar si administrator unic este Adrian Sarbu.

Anul trecut, compania Teleferic Prahova SA a primit in toamna anului trecut o oferta de cumparare a cladirilor si terenurilor statiilor de telescaun Clabucet din Predeal, de la compania Abandon Entertainment SRL. Creditorii companiei au decis in in noiembrie 2021 sa amane luarea unei decizii pana la prezentarea unor clarificari cu privire la imobilele ce fac obiectul ofertei.