Se apropie începerea sezonul turistic în Rezervaţiile naturale din Republica Moldova.
Cele mai importante rezervații din ţară, „Codrii”, „Plaiul Fagului”, „Pădurea Domnească” și „Prutul de Jos”, atrag turiștii nu doar prin peisajele naturale, specii rare de floră și faună, ci și prin amenajarea traseelor turistice, centre de informare, iar unele dispun de locuri de cazare/campare sau muzee ale naturii.
Cea mai veche rezervație, „Codrii”, cu o suprafață de 5170 ha, propune spre vizitare turiștilor Muzeul Rezervaţiei Naturale, care include circa 500 de mostre, fiind structurat pe principiul tematic. Muzeul este în perfectă corelaţie cu situaţia din teren a rezervaţiei, având funcţii de conservare, restaurare şi prezentare a colecţiilor pentru publicul larg, activităţi de educare şi informare în domeniul conservării biodiversităţii. Pe teritoriul rezervației este creat un Parc Dendrologic, traseu turistic, rezervația dispune și de locuri de cazare.
Rezervația „Plaiul Fagului” este situată geografic în centrul Republicii Moldova. Atractivitatea peisajului rezultă din felul în care este structurat relieful, prin creşterea înălţimilor şi fragmentarea teritoriului. Cu scopul promovării arboretelor de fagi seculari (înălţimea 35 m, diametrul mediu peste 1 m şi vârste de peste 100 de ani) pe teritoriul rezervației este amenajat un traseu turistic cu lungimea de aproximativ 2,3 km şi poate fi parcurs în 2 ore, fiind de dificultate medie. Pe teritoriul acestei rezervații sunt patru lacuri pe malul cărora sunt amenajate locuri pentru odihnă. Aceasta se face remarcată prin desfășurarea festivalului „Sărbătoarea Fagului”, cu scopul de a dezvolta și promova potențialul turistic al rezervaţiei şi care are loc tradițional la sfârșitul lunii mai. Este în proces de renovare şi Centrul de Informare și Educație Ecologică „Rădenii Vechi”.
„Pădurea Domnească” este cea mai mare rezervație ca suprafață – 5920 ha și include mai multe puncte de atracție turistică din nordul țării: Cheile Butești, Stânca Mare, Suta de Movile, Zimbrăria, Stejarii seculari, Țara Bâtlanilor, Pensiunea eco-turistică „La Fontal” care este un punct de relaxare a turiștilor. Cea mai importantă atracție rămâne însă a fi Zimbrăria, care în prezent are şapte mamifere (5 masculi şi 2 femele).
În scopul protecţiei, păstrării şi studierii ecosistemului de baltă şi luncii inundabile a râului Prut a fost creată Rezervaţia „Prutul de Jos”. Valoarea universală a patrimoniului natural a fost recunoscută prin declararea ca zonă umedă de importanţă internaţională, mai ales ca habitat al păsărilor acvatice, ca urmare a adoptării Convenţiei Ramsar. Prin diversitatea impresionantă a habitatelor şi a formelor de viaţă pe care le găzduieşte într-un spaţiu relativ restrâns, „Prutul de Jos” constituie un adevărat muzeu al biodiversităţii. Posibilităţile vizitării rezervaţiei sunt variate şi depind de timpul disponibil, de categoria de vârstă a turiştilor, precum şi de nivelul hidrologic al lacului Beleu, care este cea mai importantă atracție a acestei zone. Sunt posibile excursii pe trasee terestre și acvatice, cu o lungime a câte 3 km.