Pasaportul COVID va deveni operational de la 1 iulie

Imagine de Jan Vašek de la Pixabay

Cetatenii Uniunii Europene vor putea calatori in conditii mult mai libere din 1 iulie, cand va fi operationalizat certificatul verde digital al UE, cunoscut si ca pasaportul Covid.

Decizia privind certificatul la nivelul UE, adoptata pe data de 27 mai in randul institutiilor UE, isi propune sa dovedeasca situatia epidemiologica a persoanelor care calatoresc si sa ridice restrictiile de calatorie.

Comisarul pentru justitie din UE, Didier Reynders, a declarat ca incepand cu data de 1 iulie, vor fi disponibile trei tipuri de certificate. Certificatele vor dovedi daca o persoana a fost vaccinata impotriva Covid-19, daca a fost testata negativ pentru infectie sau daca s-a recuperat dupa ce a trecut prin boala.

Autoritatile nationale vor putea verifica validitatea unui certificat prin incarcarea codurilor de semnatura publica pe un portal special pregatit de UE.

Cu toate acestea, doar 17 state UE, plus Islanda, au testat pana acum cu succes portalul UE. Cele 17 state ale UE sunt Austria, Belgia, Bulgaria, Croatia, Cipru, Republica Ceha, Danemarca, Estonia, Franta, Germania, Grecia, Italia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Spania si Suedia.

Altii au programat teste suplimentare in zilele urmatoare, inclusiv Letonia, Irlanda, Malta, Polonia, Portugalia si Romania.

O persoana cu o singura doza poate calatori in continuare, dar va fi de latitudinea statelor membre sa decida daca o accepta sau nu.

De asemenea, Comisia Europeana a recomandat statelor membre sa accepte numai vaccinuri autorizate de Agentia Europeana pentru Medicamente: Pfizer, Moderna, AstraZeneca sau Johnson & Johnson.

Daca unei persoane i s-a administrat alt ser, atunci va fi decizia fiecarui stat in parte sa accepte sau nu intrarea respectivei persoane. Nu este clar, pentru moment, pentru cat timp va fi valabil certificatul de vaccin.

De asemenea, Comisia promoveaza testele rapide antigen pentru certificatul de test negativ.

Reynders a declarat ca au fost alocati 100 mil. EUR pentru achizitionarea mai multor teste. Ele se adauga celor aproximativ 20 de milioane de teste rapide antigen cumparate deja si o achizitie comuna de 2,6 mld. EUR pentru alte 550 de milioane.

Discutii privind recunoasterea reciproca a certificatelor sunt, de asemenea, in curs cu alte tari, cum ar fi Statele Unite, Regatul Unit si Elvetia.