Oportunități de învățare gratuite pentru antreprenorii IMM-urilor

În cadrul proiectului “Competitiveness for Artisans” (nr. proiect 2022/360166), finanțat cu sprijinul granturilor acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin mecanismul financiar SEE 2014-2021, în cadrul „Programului Dezvoltarea IMM-urilor din România”, Asociaţia Bridge Language Study House a dezvoltat o serie de 15 tutoriale video care doresc să vină în sprijinul formării profesionale a antreprenorilor IMM-urilor, în special a celor care se ocupă de artizanat şi meşteşugărit).

Tematicile au fost atent alese, astfel încât, parcurgând materialele video participanții să fie capabili să:

  • aleagă rețele de socializare potrivite pentru promovarea produselor proprii;
  • scrie texte de promovare atractive;
  • interpreteze analize de social media;
  • țină legătura cu clienții în mod eficient și creativ;
  • creeze și să editeze materiale vizuale (fotografii și video-uri) pentru marketing digital;
  • creeze un website de prezentare pe diferite platforme;
  • creeze un webshop și să interpreteze analize de website;
  • rezolve situații neplăcute în relație cu clienții în mod eficient.

Seria de tutoriale video le puteți găsi la link-urile de mai jos:

Întrebări Frecvente

Cine finanțează acest proiect de instruire?

Proiectul este finanțat prin granturile SEE 2014-2021 oferite de Islanda, Liechtenstein și Norvegia, în cadrul Programului Dezvoltarea IMM-urilor.

Cui i se adresează aceste materiale video?

Tutorialele sunt dedicate antreprenorilor din sectorul IMM, fiind extrem de utile în special pentru artizani și meșteșugari.

Ce competențe practice se pot dobândi?

Participanții învață să gestioneze rețele sociale, să creeze conținut vizual, să dezvolte magazine online și să gestioneze relațiile cu clienții.