Newsletter editor în cadrul companiei Fivestar Hospitality

ROMANIAN HOSPITALITY NEWSLETTER (RHN) este un portal de știri specializat în industria ospitalității, operat de firma de consultanță în domeniul hotelier FIVESTAR HOSPITALITY.

Compania de consultanță FIVESTAR HOSPITALITY a înregistrat primul client în anul 2004. Din 2005 am început să transmitem RHN (mai întâi fără website, apoi cu ajutorul unui website lansat in 2007 și relansat în 2020) înregistrând tot ce s-a întâmplat relevant în acest sector și oferind acces gratuit la întreaga arhivă de știri (în prezent aproximativ 20,000 de articole). Traducerilor selective de articole în limba engleză, i-a luat locul o tehnologie de traducere în timp real bazată pe rețele neurale artificiale care la această oră este capabilă să obțină un calificativ de calitate a traducerii de 8.3 din 10 în condițiile în care un traducător mediu obține 8.5.
Proiectul RHN a reprezentat dintotdeauna o activitate non-profit a companiei de consultanță FIVESTAR HOSPITALITY. RHN pledează pentru cauza dezvoltării industriei hoteliere, a turismului și a activităților recreative din România.

Cum am reușit să transmitem săptămânal acest newsletter de mai bine de 17 ani?

Cu sprijinul unei persoane care a fost alături de noi în toată această perioadă dar care începând cu sezonul 2022/2023 nu va mai putea îndeplini pentru noi rolul de Newsletter Editor.

În Fivestar Hospitality totul s-a bazat încă de la început pe construcția unei reputații solide client cu client. RHN a contribuit la această filozofie deoarece cititorii au văzut constanța cu care de-a lungul timpului le-am oferit valoare, salvându-le timpul de a căuta știri în domeniul lor de interes, menținându-i bine informați în legătură cu ceea ce se întâmplă în aceasta industrie în România, oferindu-le gratuit, de fapt un portal de știri relevante prezentate sintetizat și transparent în privința surselor, fără activitate proprie editorială.

Ce am reușit până acum în activitatea noastră principala la Fivestar Hospitality?

Ei bine un portofoliu de proiecte sperăm impresionant care poate fi consultat AICI. Aproape o sută de companii au apelat la serviciile noastre în acești 18 ani de activitate. Alexandru-Sorin Ionescu, subsemnatul, fondatorul si directorul companiei, am lucrat personal în aceste proiecte diverse și am coordonat si alți consultanți din țară și din străinătate pentru a le duce cu succes la bun sfârșit. Printre hotelurile din piață unde am contribuit se numără Doubletree by Hilton Oradea, Mercure Bucharest City Center, Hampton by Hilton Cluj Napoca, Hilton Garden Inn Bucharest Airport dar și multe alte proprietăți fără brand internațional.

Avem nevoie de ajutor în producția ROMANIAN HOSPITALITY NEWSLETTER începând cu luna octombrie 2022!

Avem nevoie de o persoană independentă, care să poată prelua din experiența Newsletter Editor-ului nostru actual dar care să își poată îmbunătăți rezultatele și singură de la ediție la ediție, să își asume responsabilitățile și să livreze rezultate fără a fi ținută de mână.

În acest moment căutăm o colaborare pentru următorul rol:

Newsletter Editor (part time – aprox 6-8 h pe săptămână / 3-4 zile pe lună)

Responsabilitățile acestui rol:

Persoana în cauză va avea cel mai probabil o altă activitate principală iar activitatea propusa de noi va reprezenta pentru ea o completare a activității. Activitatea principală a persoanei ii va permite ca o data pe zi să verifice un inbox configurat de noi să primească alerte de știri din industria hotelieră turism și alte activități recreative și să selecteze una doua știri relevante pentru sfârșitul de săptămână.

În funcție de programul din activitatea principală persoana poate alege să prelucreze pe loc știrile respective în sensul de a le introduce în portalul nostru utilizând interfața administrativă sau să amâne această prelucrare pentru sfârșitul de săptămână, evident nu este nici o problemă nici dacă verificarea alertelor de știri nu are loc chiar zilnic. Prelucrarea știrilor presupune si un act de prezentare a acestora ceva mai concis cu evitarea completa a preluării textului prin copiere. Este foarte important pentru noi ca textul introdus să fie corect din punct de vedere gramatical si să aibă un nivel decent de diacritice.

Etapa pregătirii transmiterii newsletter-ului va avea loc in timpul liber al colaboratorului la finalul a una, doua sau trei zile ale saptamanii in functie de ziua convenita pentru transmiterea newsletter-ului și presupune prelucrarea de știri selectate din alertele de stiri ce ii sosesc in permanenta in inbox  și alcătuirea grafică a newsletter-ului in modulul wordpress ce nu presupune cunostinte tehnice.

  1. Se selecteaza stirile relevante conform politicii noastre editoriale;
  2. Orice stire selectata se introduce pe site-ul rhn.ro din sectiunea de administrare urmarindu-se pastrarea datelor esentiale si o comunicare cat mai eficace cu cititorii care doresc sa fie perfect informati economisind timp pretios fara sa mai consulte alte publicatii, avand o “garantie” ca gasesc la noi tot ce este important / relevant pentru industria ospitalitatii ;
  3. Se configurează template-ul campaniei de newsletter în modulul de administrare al site-ului rhn.ro, se adaugă eventualele bannere si link-uri de publicitate (urmărirea obligațiilor de difuzare a unor bannere de promovare conform unor contracte de publicitate) si apoi se anunta finalizarea pregatirii editiei;
  4. Directorul face verificări finale, mentine sau schimba stirea editiei și programează campania la difuzare automată în ziua urmatoare care este si ziua stabilita ferm pentru difuzare (ideal fie la inceputul saptamanii fie la sfarsitul saptamanii).

Încă odată precizăm că nu căutăm o persoană full time pentru acest post. Căutăm o persoana care să aibă disponibilitate pentru o extra activitate care să adauge aproximativ 4 zile de lucru pe luna (dupa parcurgerea curbei de invatare aproximativ 3 zile) activităților proprii. Remunerația pentru aceasta activitate va fi o sumă fixă pe lună, chiar dacă în anumite săptămâni sunt mai puține știri iar în altele ceva mai multe. Puteți accesa de pe varianta desktop a site-ului rhn.ro, din zona din dreapta, lista de ediții RHN pentru a vedea cum arata ultimele campanii și câte știri sunt aproximativ (sau AICI ultima editie inainte de vacanta din August). Dacă persoana dispune și de abilități de interacțiune la telefon și prin email cu companii potențial interesate de promovare prin intermediul newsletter-ului putem conveni și alocarea unui procent semnificativ din veniturile din publicitate atrase dar nu uitați că acestea nu au alt rol decât să acopere o parte din cheltuielile cu producția Romanian Hospitality Newsletter.

Ți se potrivește perfect acest rol dacă ai un job part sau full time mai lejer, iar la bază ești o persoană care iubește exprimarea corectă în limba română, cunoaște limba engleză la un nivel profesional acceptabil și în general îți place să citești și să afli tot timpul ce se întâmplă mai rapid decât alții. Afinitățile cu industria noastră constituie un plus chiar și dacă iubiți hotelurile si călătoriile din rațiuni strict personale. Campaniile noastre săptămânale ajung la peste 10,000 de persoane deci calitatea textelor este importantă pe măsura dorinței de a ne menține o imagine profesională excelentă. În același timp subliniem că deși ar putea constitui un alt avantaj nu este nevoie de abilități din spectrul jurnalismului pentru că noi nu producem știri ci doar preluăm știri relevante care s-au publicat în alte canale media.

Cum aplici la rolul de Newsletter Editor?

Trimite-ne un email la info@fivestarhospitality.ro și răspunde la următoarele întrebări:

Care este activitatea ta principală si cât timp ai in general pentru activități suplimentare? De ce ești sigur că acest job ți se potrivește?

Dacă ne plac răspunsurile tale te vom contacta și vom iniția o conlucrare pentru una două sau trei campanii de probă. În funcție de rezultate putem să începem colaborarea și nu este exclus ca în funcție de timpul tău și abilități să extindem colaborarea și în cadrul unui alt proiect al nostru care poate fi vizualizat AICI.

Poți atașa și CV însă din nou, răspunsurile la întrebările de mai sus sunt mult mai importante pentru noi. Dacă ne plac răspunsurile tale atunci îți vom trimite o invitație la un interviu online.

Cuvinte de final

Dacă ai ajuns până aici dar nu crezi ca te potrivești în proporție de 70-80% și cunoști o astfel de persoană nu ezita să îi trimiți acest anunț și, dacă ajungem să o recrutăm și să treacă de perioada de probă, te vom răsplăti.

cu respect,
Alexandru-Sorin Ionescu

fondator și director

Fivestar Hospitality

info@fivestarhospitality.ro