Intalnire pe litoral intre patronatele din turism si ANT si ANPC

Pe data de 14 iulie, patronatele din turism, conducerea Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, ANPC, si cea a Autoritatii Nationale pentru Turism, ANT, au avut o intalnire intr-un complex hotelier din Mamaia Nord.
Presedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc, Mohammad Murad, a afirmat ca patronatele din turismul romanesc si, in special, cele care se afla pe litoral au ajuns la concluzia ca interesele lor sunt comune, iar aceste controale de multe ori sunt binevenite, avand in vedere ca este nevoie de respectarea obligatiilor pe care le au patronii fata de consumatori.
El a mentionat ca 80% din unitatile de pe litoral respecta legea si ca unele dintre acestea ofera servicii mai bune decat in Bulgaria si Turcia.
Murad a declarat ca sunt unitati hoteliere de pe litoral care ofera servicii net peste Bulgaria sau Turcia, nu sunt foarte multe, dar trebuie sa le dam curaj sa devina din ce in ce mai multe, iar cele care nu respecta sa le excludem din sistem.
„Cei care nu respecta si creeaza imagine negativa sa fie exclusi din FPTR si apoi piata nu ii iarta", a subliniat Mohammad Murad.
Presedintele ANPC, Marius Dunca, a confirmat, in conferinta de presa, ca scopul actiunilor de control este comun si pentru autoritatile statului si pentru investitori.
Acesta a declarat ca litoralul romanesc ofera servicii mai bune decat in alte tari si ca primeste la ANPC plangeri din partea turistilor nemultumiti de concediile din Bulgaria sau Grecia.
Dunca a mai precizat ca si noi, in calitate de consumatori, trebuie sa respectam regulile impuse de unitatea de cazare.
El a mentionat ca scopul acestei intalniri a fost prezentarea colaborarii care exista intre operatorii economici si institutiile statului.
Marius Dunca isi doreste incheierea unui protocol de colaborare intre ANPC si FPTR, dar si ca prezentarea bilantului controalelor, la finalului sezonului estival, sa fie realizata in cadrul unei intalniri la care sa participe si patronatele.
La conferinta de presa a participat si presedintele Autoritatii Nationale pentru Turism, Mirela Matichescu, care s-a referit la controalele facute de institutia pe care o conduce, spunand ca acestea nu vizeaza aplicarea unui numar cat mai mare de sanctiuni, ci confortul turistilor.

Source: Mediafax

Întrebări Frecvente

Care a fost scopul întâlnirii de la Mamaia Nord?

Scopul a fost consolidarea colaborării între patronatele din turism și autoritățile statului (ANPC și ANT) pentru a asigura calitatea serviciilor și respectarea drepturilor consumatorilor pe litoralul românesc.

Ce procent din unitățile de pe litoral respectă legislația conform FPTR?

Potrivit președintelui FPTR, Mohammad Murad, aproximativ 80% din unitățile de cazare și alimentație de pe litoralul românesc respectă prevederile legale în vigoare.

Ce măsuri se propun pentru operatorii care nu respectă standardele?

Se propune excluderea acestora din federațiile patronale (FPTR) pentru a proteja imaginea turismului românesc, lăsând ulterior piața să îi sancționeze prin lipsa cererii.