Ministrul delegat pentru IMM, Turism si Mediu de Afaceri, Maria Grapini, a declarat ca impozitul forfetar s-ar putea aplica din semestrul al doilea al acestui an, daca studiul privind impactul masurii va fi finalizat in primul trimestru.
Studiul a fost deja demarat si ar trebui finalizat in primul trimestru, iar daca nu va fi finalizat la timp, impozitul forfetar nu va putea fi implementat in acest an.
Grapini a precizat ca in prezent consilierii ministerului stabilesc numarul de restaurante, pensiuni, baruri si alte structuri care ar putea intra sub incidenta impozitului.
Totodata, ministrul delegat a declarat ca firmele cu afaceri foarte mici nu vor fi supuse impozitului forfetar si, in acelasi timp, impozitul va fi diferentiat pe sectoare.
Ministrul delegat a anuntat miercuri ca, daca se va aplica, impozitul forfetar va viza doar unele servicii, precum pensiuni, hoteluri, restaurante, saloane de infrumusetare sau spalatorii auto, cuantumul urmand sa fie stabilit dupa discutii cu patronatele de profil.
In luna octombrie 2010, Guvernul Boc a decis sa renunte la impozitul minim aplicat companiilor si a analizat varianta introducerii unui impozit forfetar, dar a renuntat la idee invocand dificultatile care ar putea aparea in administrarea unui astfel de sistem, orientandu-se spre revenirea la impozitarea cu 3% a veniturilor microintreprinderilor.
Source: Food&Bar