Hotelul Palace, care nu a mai fost reabilitat din anul 2009, va intra în proces de modernizare. Primăria Constanța a eliberat certificatul de urbanism ce vizează modificarea imobilului existent, prin recompartimentări interioare. De asemenea, s-a solicitat amenajarea unui centru wellness și SPA, a unui restaurant, închiderea terasei de la etajul I, pentru o sală de conferință, realizarea altei terase circulabile și reconfigurarea spațiilor existente pentru alimentație publică.
Primăria Municipiului Constanța a eliberat, în luna aprilie 2024, autorizația de construire pentru lucrări de intervenții la monumentul istoric Hotel Palace din Zona Peninsulară. Astfel, Autorizația de construire nr. 373 vizează lucrări de intervenții pentru punerea în siguranță a imobilului de pe strada Remus Opreanu nr. 5- 7. Documentul este valabil doi ani.
Imobilul este încă de vânzare, prețul fiind, în continuare, disponibil doar la cerere, pe un site de specialitate.
Clădirea dispune de 99 de camere și are o suprafață construită de 7.450 mp. Are cinci, respectiv șase etaje la nivelul fațadei dinspre mare, fiind construită în stil eclectic, specific Rivierei franceze.
Hotelul Palace a fost construit, în special, pentru cazarea iubitorilor de jocuri de noroc care se opreau la Cazino, simbol al orașului Constanța.