Fondatorul resortului ZagaZaga are in plan noi investitii de 5 mil. EUR

Antreprenorul Eugen Radua investit 9 mil. EUR, bani proveniti din fonduri europene prin Programul Operational pentru Pescuit (POP), intr-un complex turistic din Delta Siretului, care poarta numele ZagaZaga, iar acum are in plan investitii noi de 5 mil. EUR.

Astfel, fondatorii resortului ZagaZaga din Delta Siretului, au in plan sa creasca numarul locurilor de cazare cu inca 100 in 2021 si vor sa le dubleze in 2022 avand in vedere cererea tot mai mare, cu toate ca zona nu era una deloc exploatata turistic pana in urma cu 6 ani.

„In 2021 vrem inca 100 de noi locuri de cazare in 35 de camere. Vor fi iurte noi care au toalete proprii de 10 mp, cu 70 mp suprafata utila, canapea, inclusiv in copaci sau cu ponton la apa. Din destinatie de weekend, a devenit destinatie de vacanta. Ne gandim acum la un proiect de vacanta pentru copii de luni pana vineri si vacanta pentru adulti de vineri pana duminica. Durata medie a unui sejur este de 4 zile, dar avem si clienti care stau mai mult. Avem aventura park, piscina, terenuri de tenis, plimbari cu barca si o ferma de animale“, a declarat Eugen Radu, care conduce resortul alaturi de fiica sa, Francesca Radu si sora sa Camelia Dobrisan.

Complexul cuprinde 41 de bungalouri mobile, 10 case plutitoare, 26 de iurte, o cherhana, un hambar pentru evenimente private si corporate, dar si un parc de aventura, o piscina si doua terenuri de tenis, investitia totala in acest business ridicandu-se la aproximativ 10 mil. EUR.

Capacitatea maxima de cazare pe care ZagaZaga o are in acest moment este de 200 de persoane. Toate restaurantele pot servi peste 2.000 de oameni pe zi. Complexul ZagaZaga se intinde in acest moment pe o suprafata totala de 82 de hectare.

„Anul trecut, cat am avut deschis, chiar si in conditiile in care restaurantul a fost inchis iar piscina nu a functionat la capacitate maxima, am reusit chiar si in acele luni sa depasim rezultatele din 2019.

Pentru acest an estimeaza o crestere a cifrei de afaceri intre 50 si 100%.

Eugen Radu a precizat ca anul viitor intentioneaza sa dubleze capacitatea de cazare, si spera sa poata organiza si cele 3 festivaluri – un festival de muzica clasica, unul de muzica acustica si unul de muzica moderna.

Investitia initiala in acest proiect a fost in anul 2014 de 5 mil. EUR fara TVA, compania apeland la fondurile europene, prin Programul Operational pentru Pescuit (POP), cu sprijinul CEC Bank.

Fondurile au fost folosite doar pentru partea de piscicultura, in  investitiile in ferma de sturioni, dragarea lacurilor.

Urmatorul pas vizeaza expansiunea resortului dar si valorificarea potentialului fermei,

„Anul acesta vom implementa micul dejun de la ferma cu produse livrate in camera direct din ferma. Vrem sa implementam posibilitatea de a merge cu caiacul pe Siret pana la Dunare. Am inceput si sa procesam peste, producem caviar, zacusca, peste afumat. Jumatate din ferma este populat cu sturion. Caviarul este momentan doar pentru clientii din complex. Noi avem 50 de tone de sturion in hala, pastrav avem circa 60 de tone. Suntem producator mare, doar ca vrem ca tot ce pleaca din ferma, sa plece direct la consumator, nu in magazine sau restaurante“, a declarat Eugen Radu.