De anul viitor taxa de promovare turistica din Bucuresti ar putea creste de la 1% la 2%

Anul viitor, taxa speciala pentru promovare turistica a municipiului Bucuresti ar putea deveni 2% din veniturile de cazare pentru fiecare zi de sejur, valoare care nu include TVA, conform unui proiect supus dezbaterii publice, postat pe site-ul Primariei Capitalei.
Anterior, taxa respectiva se calcula prin aplicarea unei cote de 1% la venitul din cazare pentru fiecare zi de sejur al turistului.
Obiectivele urmarite prin instituirea taxei sunt: cresterea numarului de turisti in Capitala, cresterea duratei de sedere a turistilor in municipiul Bucuresti, cresterea veniturilor obtinute din turism in Capitala, introducerea orasului pe harta destinatiilor de tip city break.
In acest sens, sunt vizate: activitati de promovare si marketing la nivel national, international si in mediul online in scopul atragerii de turisti si de investitii in servicii turistice; crearea si comunicarea brandului turistic al municipiului Bucuresti; organizarea si participarea la targuri si conferinte de profil interne si internationale pentru a promova turismul bucurestean; realizarea de campanii publicitare comune cu companii aeriene, agenti tour-operatori; atragerea si dezvoltarea de proiecte finantate din fonduri europene, granturi EEA; realizarea de info trip-uri pentru tour-operatori, reprezentanti media si alti vectori de comunicare in vederea promovarii destinatiei turistice Bucuresti; promovarea evenimentelor si obiectivelor turistice prin intermediul centrelor de informare turistica; elaborarea strategiei de marketing a destinatiei turistice Bucuresti; sustinerea proiectelor turistice inovative in vederea dezvoltarii turismului de tip smart. 
Taxa speciala se incaseaza de catre structura de primire turistica cu functiune de cazare, odata cu luarea in evidenta a persoanelor cazate. Ea se aplica pentru cei care se cazeaza in: hoteluri, hoteluri-apartament, hosteluri, moteluri, vile turistice, cabane, bungalow-uri, sate de vacanta, campinguri, pensiuni turistice, etc.
Structura de primire turistica va avea obligatia de a varsa taxa colectata la bugetul local al sectorului, urmand ca sumele incasate sa fie livrate lunar catre municipiul Bucuresti. 

Source: Economica

EN RO