Consiliul Judeţean Dolj a lansat strategia de turism a judeţului până în anul 2027

Consiliul Judeţean Dolj a lansat, strategia pentru dezvoltarea turismului în judeţ şi pentru promovarea în acest domeniu, care vizează principalele direcţii de acţiune până în anul 2027.

În cadrul aceste întâlniri, preşedintele CJ Dolj Cosmin Vasile a afirmat că prin strategia de turism a fost conturat un portofoliu de peste 200 de proiecte şi acţiuni care vor susţine dezvoltarea acestui sector.

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a afirmat că promovarea turistică a judeţului nu trebuie desprinsă de ceea ce înseamnă turismul în regiunea Oltenia. Craiova atrage tot mai mulţi turişti, iar în perioada următoare municipalitatea intenţionează să crească interesul turiştilor prin crearea a trei noi parcuri: Dracula Park, Fantasy Park şi Parcul Valea Şarpelui şi a unui Fan Zone în continuarea centrului istoric.

Strategia de turism este un document în premieră elaborat la nivelul judeţului Dolj şi a fost realizat în cadrul proiectului „Dezvoltare strategică şi eficienţă administrativă – Judeţul Dolj”, cu o valoare totală de 1,7 mil RON, implementat de Consiliul Judeţean cu fonduri europene obţinute prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014 – 2020.

Tot ca parte a acestui demers, a fost realizată Strategia de Dezvoltare a Judeţului Dolj pentru perioada 2021 – 2027 şi a fost extinsă platforma online cu o nouă secţiune.

Întrebări Frecvente

Care este obiectivul principal al strategiei de turism din Dolj?

Obiectivul este dezvoltarea și promovarea turismului județean până în 2027 prin implementarea unui portofoliu de peste 200 de proiecte specifice.

Ce parcuri tematice noi vor fi construite în Craiova?

Primăria Craiova plănuiește realizarea a trei parcuri noi: Dracula Park, Fantasy Park și Parcul Valea Șarpelui, alături de un Fan Zone în centrul istoric.

Cum a fost finanțată elaborarea acestei strategii?

Strategia a fost realizată cu fonduri europene prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020, în cadrul unui proiect de 1,7 milioane RON.