Complexul hotelier Alpin din Poiana Braşov investiţie de 800.000 de euro

Alpin Resort Hotel din Poiana Brașov, operat de compania Alpin 2003, a încheiat anul 2024 cu afaceri de 73,7 mil. RON, în creștere față de 66,5 mil. RON în 2023 și peste nivelul pre-pandemic din 2019 (55 mil. RON). Profitul net a ajuns la 5,1 mil. RON, de peste cinci ori mai mare decât cel din 2023 (aprox. 988.000 RON) și peste rezultatul din 2019 (4,8 mil. RON).

Complexul, administrat de familia Aron, cuprinde un hotel de 150 de camere, un aparthotel cu 114 apartamente și Casa Alpin (25 camere și 7 apartamente), toate clasificate la patru stele, și are 172 de angajați.

Pentru 2025, compania va investi 800 mii EUR în modernizarea spațiilor destinate familiilor cu copii și a sălilor de evenimente. „Fără investiții constante nu poți rămâne competitiv, mai ales într-o piață turistică mai slabă”, a declarat David Aron, CEO Alpin 2003.

În prima jumătate a lui 2025, cifra de afaceri a crescut cu 6%, gradul mediu de ocupare a fost de 65%, iar pentru luna august este estimată o ocupare de 80%. Turiștii străini reprezintă acum 20% din clienți, numărul acestora triplându-se în ultimii ani.