Colaborare intre Romania si Serbia pentru promovarea regiunii Banatului

Asociatia Tehimpuls a realizat si implementat, in colaborare cu Agentia pentru Dezvoltare Socio-Economica Banat din Zrenjanin din Serbia, proiectul „Regenerarea turismului transfrontalier prin servicii inovative pentru beneficiul comunitatilor locale“ ce vizeaza promovarea turismului din Banat – Banatul romanesc si Banatul sarbesc – si crearea de instrumente care sa faciliteze revigorarea acestuia si sustinerea administratiilor locale in procesul de construire a unui brand turistic regional.
Cele mai importante rezultate ale proiectului sunt construirea portalului http://www.banatour.eu  dedicat promovarii Banatului, care este disponibil in trei limbi – romana, sarba si engleza, infiintarea unui birou de informare in cadrul asociatiei Tehimpuls din Romania si a unui cluster – Banat Route – in Serbia format din primariile localitatilor din Banatul sarbesc.
Oferta turistica a regiunii Banat, prezentata in cadrul portalului, cuprinde o harta interactiva a regiunii, fotografii dinamice, posibilitatea de achizitie a biletelor la diverse evenimente si realizarea de rezervari pentru cazare la pensiuni si hoteluri din regiune, un calendar cu evenimente din regiunea Banat si informatii despre acestea, o aplicatie-suport pentru planificarea unei calatorii in regiune si informatii transmise in timp real despre starea vremii. De asemenea, alaturi de portal a fost realizata si o aplicatie speciala care sa permita accesarea informatiilor de pe pagina web pe telefoanele mobile inteligente.
Portalul http://www.banatour.eu a fost realizat de Asociatia Tehimpuls din Romania si Agentia pentru Dezvoltare Socio-Economica Banat din Zrenjanin (Serbia) in colaborare cu organizatia neguvernamentala Bike Attack Resita si Universitatea „Eftimie Murgu” din Resita.

Source: Ordinea Zilei

EnglishRomanian