Calea Ferată din Moldova (CFM) a finalizat o etapă importantă a proiectului de infrastructură ce vizează conexiunea feroviară Prut 2 – Fălciu, finalizând legătura căii ferate cu ecartament larg la podul situat pe teritoriul României, în apropierea stației Fălciu. Proiectul este considerat un pas strategic pentru consolidarea rutelor de export ale Republicii Moldova către piața Uniunii Europene și pentru integrarea în rețeaua logistică europeană.
În cadrul etapei finalizate, echipele CFM au montat peste 3.000 de traverse, echivalentul a aproximativ 2 kilometri de cale ferată. În paralel, continuă lucrările pentru implementarea conexiunii pe ecartament european, care va permite integrarea directă a Republicii Moldova în rețeaua feroviară a UE. Reabilitarea vizează întregul segment Cantemir – Fălciu, cu o lungime de circa 4 kilometri, și include modernizarea podului feroviar și a stațiilor de frontieră Prut 2 și Fălciu. Potrivit CFM, reluarea traficului feroviar pe acest tronson va facilita circulația trenurilor, va spori siguranța transportului de marfă și va diversifica rutele de tranzit pentru produsele moldovenești.