Capacitatea de cazare în România a crescut cu 0,4%

La data de 31 iulie 2020 comparativ cu perioada similară din anul anterior, capacitatea de cazare turistică a crescut cu 0,4% la numărul locurilor de cazare şi cu 2,5% la total structuri de cazare turistică.

Cele mai multe hoteluri erau încadrate la categoria 3 stele – 53,8% din total hoteluri, 4 stele – 23,7% şi 2 stele – 18,4%. Numarul hotelurilor clasificate la 5 stele a scazut cu 4 unitati fata de aceeasi perioada din 2019, pana la 34.

Din numărul total de locuri în hoteluri, 45,6% au fost în hotelurile cu 3 stele, 28,4% au fost în hoteluri cu 4 stele, 20,5% în hotelurile cu 2 stele, 4% în hotelurile cu 5 stele, 1,4% în hotelurile cu 1 stea şi 0,1% în hotelurile neclasificate pe stele.

La 31 iulie 2020 erau neclasificate pe stele 104 structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare, cele mai multe fiind tabere de elevi şi preşcolari.

Din cele 1599 hoteluri în stare de funcţionare la 31 iulie 2020, un număr de 2 hoteluri, cu un total de 158 locuri, nu erau clasificate pe stele.

Din structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, 27,5% au fost în staţiunile din zona montană, 18,4% în Municipiul Bucureşti şi orasele resedinţă de judet (exclusiv oraşul Tulcea), 8,9% în staţiunile din zona litorală (exclusiv oraşul Constanţa), 7,2% în staţiunile balneare, 3,2% în Delta Dunării (inclusiv oraşul Tulcea), iar 34,8% au fost în alte localităţi şi trasee turistice.

Primele şapte judeţe, ierarhizate după numărul total de structuri de primire turistică existente au fost: Braşov (902 structuri de cazare), Constanţa (850), Suceava (496), Harghita (408,) Mureş (363), Cluj (344) şi Sibiu (318).

Din numărul total de locuri de cazare turistică existente, judeţul Constanţa a deţinut 24,9%, judeţul Braşov 8%, urmate de Municipiul Bucureşti cu 6,1%, judeţul Bihor cu 4%, judeţul Cluj şi Suceava fiecare cu câte 3,6%, judeţul Valcea cu 3,2%, judeţul Mureş cu 3,1% şi judeţul Prahova cu 3%.

Din totalul de 163,2 mii camere existente în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare existente la 31 iulie 2020 (exclusiv camerele din căsuţe), 98,4 mii (60,3%) erau în hoteluri.

Numărul de camere a crescut în 2020 cu 1488 în pensiunile agroturistice şi cu 212 în vilele turistice şi a scăzut cu 1290 în hoteluri. Numărul locurilor de cazare turistică existente la 31 iulie 2020 a fost de 358,1 mii. Cele mai multe locuri 197,6 mii erau în hoteluri, urmate de pensiunile agroturistice cu 52,4 mii locuri, pensiunile turistice cu 35,3 mii locuri, vilele turistice cu 17,1 mii locuri, hosteluri cu 13,8 mii locuri.