Calin Ile pleaca din grupul Accor dar ramane aproape de industria hoteliera

„Merg pe calea antreprenoriatului, atât în domeniul turismului, cât şi în alte domenii“ a declarat Călin Ile care de mai multi ani indeplineste si rolul de preşedinte al Federaţiei Industriei Hoteliere din România, mandat pe care îl va duce până în 2023, când se poate alege un alt preşedinte.

Cariera lui Calin Ile a numarat 20 ani in cadrul grupului Accor trecand prin multiple pozitii de director general de hotel, ultima dintre ele in cadrul hotelului Ibis Timisoara.

„Voi continua să îmi dedic energia şi pasiunea proiectelor din zona turismului, fie că vorbim de consultanţă şi management hotelier sau de management al destinaţiei. Am un proiect în zona de tehnologie, în care am investit cu încredere şi care, cu siguranţă, va aduce o transformare bine-venită şi în domeniul turismului. Momentan, nu investesc în unităţi de cazare, dar opţiunea este una deschisă, chiar în acest moment analizând câteva proiecte. Totodată, am acceptat provocarea de a-mi folosi expertiza şi în alte industrii, astfel că voi contribui la dezvoltarea businessului fratelui meu în domeniul brokerajului de asigurări şi leasing, o afacere căreia un suflu nou, inovator, i-ar aduce scalarea aşteptată“, a mai declarat Călin Ile.