București găzduiește Festivalul Vinului Moldovenesc: 50 de crame la ediția aniversară

Oficiul Național al Viei și Vinului din Republica Moldova organizează pe 13–14 septembrie 2025, la București (Bd. Kiseleff), a cincea ediție a Festivalului Vinului Moldovenesc, eveniment ce va reuni circa 50 de crame – atât producători consacrați, cât și vinării mai mici. Programul se desfășoară zilnic între orele 12:00–22:00.

România este principala piață de export pentru vinurile moldovenești: în 2024 au fost livrați peste 10 mil. litri, adică 20% din totalul exporturilor de vin îmbuteliat. În prezent, pe piața românească activează peste 68 de crame din Republica Moldova.

Festivalul propune degustări de vinuri, spumante și vin ars, ghidate de somelieri, alături de gastronomie tradițională moldovenească. Multe dintre etichetele prezentate sunt multipremiate internațional, inclusiv cu medalii de aur.

„Ediția de anul acesta aduce un număr record de producători și experiențe noi, reflectând diversitatea și excelența vinului moldovenesc”, a declarat Ștefan Iamandi, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului.

Vinurile din Republica Moldova sunt exportate în peste 70 de țări, reprezentând 90% din producția totală, și au obținut peste 8.000 de medalii în ultimii 9 ani, mai mult de jumătate fiind distincții de aur.