WTTC estimeaza o crestere reala anuala de 6,7% a contributiei segmentului turistic la PIB pana in 2016

Conform raportului de tara asupra turismului din Romania realizat de World Travel & Tourism Council, WTTC, industria de turism si calatorii din Romania va produce in mod direct aproximativ 6,2 miliarde RON, reprezentand 1,9% din PIB.

In acest an se estimeaza ca sectorul economic mai larg al segmentului de turism va contribui cu 15,5 miliarde RON, respectiv 4,8% din PIB. WTTC considera ca, pe termen lung, asteptarile pentru cresterea PIB-ului din turism si calatorii sunt pozitive, depasind 6,7% crestere reala anuala pana in 2016, cand se estimeaza ca ponderea sectorului de turism si calatorii va atinge 5,8% din PIB, respectiv 48,4 miliarde RON.

In 2004, Romania a incasat din turism venituri de 505 milioane EUR reprezentand 23% din veniturile Bulgariei, 12% din veniturile Ungariei si Cehiei si doar 7% din veniturile Croatiei. Anul trecut Romania a inregistrat pentru prima data dupa 1990 un excedent in balanta de plati privind activitatea turistica, de aproximativ 150 milioane EUR.

Romania este mai putin vizitata decat Polonia si Ungaria insa a avut cea mai mare rata de crestere a sosirilor in randul tarilor din zona, de 16% in 2003 si 18% in 2004. Aproximativ 95% dintre vizitatori provin din Europa, cele mai mari piete pentru tara noastra fiind Germania, Italia, Franta, Austria si Marea Britanie.

Raportul WTTC a fost realizat in colaborare cu reprezentanti ANT si statisticieni din Romania pe o perioada de sase luni. Foarte multe tari care au realizat strategii de crestere impresionante in domeniu au pornit de la astfel de rapoarte ale WTTC, cum este cazul Croatiei sau Indiei.
Source: Wall-Street