Strainii care vin sa vaneze in Romania prefera sa se cazeze in cele aproximativ 30 de cabane construite in apropierea fondurilor de vanatoare, care i-au apartinut lui Nicolae Ceausescu si care, in prezent, se afla in administrarea Regiei Nationale a Padurilor, RNP – Romsilva.
Directorul general al Romsilva, Simion Maftei, a declarat ca tarifele practicate sunt stabilite de directiile silvice in administrarea carora se afla cabanele, in functie de anumite criterii, cum ar fi confortul, utilitatile, costurile de intretinere si functionare sau amortizarea investitiei. Cazarea pentru o noaptea variaza intre 35 si 100 RON/persoana.
RNP Romsilva administreaza aproximativ 200 de cabane silvice, utilizate in principal pentru actiuni de vanatoare iar vara acestea sunt folosite si in scop turistic.
In acest an numarul actiunilor de vanatoare a scazut cu aproximativ 25-30% fata de anul precedent, din cauza restrictiilor impuse in practicarea vanatorii, pentru prevenirea raspandirii virusului gripei aviare.
Source: Gardianul