Unele partii de schi beneficiaza de investitii in infrastructura

Printre partiile modernizate se numara cele din Poiana Brasov – Drumul Rosu, care a fost dotata cu nocturna; din Predeal – Clabucet cu nocturna si zapada artificiala si Subteleferic cu zapada artificiala; din Straja – Poiana Soarelui cu nocturna; din Arieseni – Vartop cu nocturna; din Busteni – Calinderu cu nocturna si zapada artificiala; din Paltinis – Oncesti cu nocturna; Borsa – partie cu nocturna si partia Sorica din Azuga care a fost dotata cu nocturna si zapada artificiala.

Responsabilul de relatii publice al proiectului skiresorts.ro, Cristina Sopterean, apreciaza ca in Romania exista 35 de locatii cu aproximativ 100 de partii de schi, numarul variind datorita faptului ca unele partii devin inutilizabile din lipsa investitiilor, in acelasi timp investindu-se, insa, in locatii noi.

Partiile recomandate pentru incepatori se afla in Azuga, la baza partiei Cazacu; in Predeal, la Clabucet scoala si varianta Subteleferic; in Poiana Brasov, pe partiile Bradul si Stadion; in Paltinis, pe partia Oncesti; in Vatra Dornei, pe partia Parc; in Maramures, la Borsa, Izvoare, Suior, Mogosa si Cavnic; in Banat, la Stana de Vale, Straja, Parang, Semenic si Ranca si in Transilvania, la Arieseni, Sovata, Harghita Bai, Izvorul Mures sau Tusnad Bai.

Schiorii experimentati aleg cele mai dificile variante ale partiilor din Borsa, Azuga, Sinaia, Balea Lac, Parang sau Poiana Brasov. O alta varianta o reprezinta schiul de tura, pentru care exista trasee potrivite in aproapre toate masivele muntoase, cele mai cunoscute fiind cele din Fagaras, Retezat, Parang si Apuseni.
Source: Capital