Turismul romanesc se va mai redresa in a doua parte a anului

Evolutia turismului romanesc este vazuta de specialisti cu ochi diferiti, insa aproape toti considera ca efectele recesiunii economice se vor resimti si in 2010, cel putin in prima jumatate a anului, dupa care ar putea urma o usoara redresare.

Una din cele mai optimiste previziuni indica pentru 2010 o crestere a turismului cu 5% fata de 2009.

Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism, ANAT, estimeaza o redresare a turismului romanesc in cea de-a doua parte a anului, in cazul in care o serie de factori vor fi pusi in practica.

In acest sens, ar fi necesara dezvoltarea programul tichetelor de vacanta, a programelor de early booking si a ofertelor speciale, precum si diminuarea sau stagnarea preturilor pachetelor turistice.

Daniel Vasilescu, presedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc, FPTR, a precizat ca, o data cu sezonul estival, scaderea pietei de servicii turistice din 2009, estimata la 12-13%, ar putea fi recuperata pana la sfarsitul acestui an, cand piata se va intoarce la nivelul din 2008.

Cei mai multi specialisti considera ca agentiile mici, cele care au rezistat in primul an de criza, sunt mai ferite in 2010 decat agentiile mari, in principal datorita costurilor mai mici de functionare.

Source: Daily Business