Turismul balnear – sansa Romaniei sa iasa in lume

Dumitru Fechete, directorul complexului hotelier President din Baile Felix a declarat ca sansa Romaniei sa iasa in lume este turismul balnear. Romania este bogata in atractii turistice, insa nu poate concura prin statiunile de la mare si partiile de la munte cu tari ca Spania, Italia, Grecia, Austria sau Franta.
Romania detine doua treimi din potentialul Europei de a face turism balnear si, spre exemplu, statiunea Baile Felix are o calitate a apei notata cu indicativul 9, adica fara nitriti si nitrati, ceea ce ii face si pe cehi sa se laude ca se afla in top dupa Romania la acest capitol.
Presedintele ANT sustine ca, pe termen scurt si mediu, turismul balnear ar putea aduce 500 mil. USD, insa importanta este calitatea serviciilor, nu doar pretul.
O alta problema pentru care turoperatorii straini nu aduc turisti straini in statiunile balneare romanesti este ca statul roman nu are subventii pentru acestia. Asa ca multe agentii de turism straine prefera sa duca mii de turisti straini la Heviz, cea mai cunoscuta statiune balneara din Ungaria, pentru ca pentru fiecare persoana adusa acolo, cu avionul sau cu autocarul, statul ungar deconteaza o suma care acopere o mare parte din costul de transport.

Source: Wall-Street