Transilvania Travel a inregistrat o cifra de afaceri de 10,5 milioane EUR, in primele opt luni din 2007

In primele opt luni din 2007, tour-operatorul Transilvania Travel, care face parte din portofoliul SIF Transilvania, a inregistrat o cifra de afaceri de 10,5 milioane EUR. Pana la finalul anului, compania estimeaza o cifra de afaceri de 14,5 milioane EUR.

Marius Meruta, PR coordinator al agentiei Transilvania Travel, a declarat ca 90% din cifra de afaceri inregistrata reprezinta veniturile din hotelurile aflate in portofoliul SIF Transilvania, iar restul de 10% reprezinta veniturile din operarea destinatiilor externe.

In 2007, SIF Transilvania a demarat lucrarile de modernizare a hotelurilor din portofoliu pentru implementarea standardelor care sa incadreze unitatile intr-o categorie superioara. Pentru modernizarea hotelului Aro Palace din Brasov, care a fost clasificat la 5 stele, s-au investit 12,5 milioane EUR, iar pentru modernizarea hotelului International din Baile Felix, clasificat la 4 stele, investitia s-a ridicat la aproximativ 12 milioane EUR. De asemenea, au fost modernizate si hotelurile Sirena din statiunea Saturn, clasificat la 3 stele, Tusnad, clasificat la 3 stele si Central din Ploiesti, clasificat la 4 stele.

In 2008, urmeaza a fi renovate si hotelurile Cleopatra din statiunea Saturn, care va fi clasificat la 4 stele, fata de 1 stea cat are in prezent, Orizont din statiunea Predeal, Lotus din Baile Felix si complexul Bran-Brad-Bega din statiunea Eforie Nord care va avea 3 stele.

De asemenea, Transilvania Travel intentioneaza sa implementeze, in premiera in Romania, un sistem informatic global, care va asigura legatura on-line intre sediul central, agentiile de turism partenere, hotelurile din grup si punctele de lucru din statiuni.

Agentia promoveaza si comercializeaza ofertele romanesti pe 14 destinatii externe, prin intermediul a peste 45 de parteneri din Germania, Olanda, Austria sau Israel. Numarul turistilor straini care vin pe litoralul romanesc prin intermediul Transilvania Travel se ridica, in medie, la 4.000 de turisti anual, iar cele mai cautate statiuni sunt Saturn si Eforie Nord.

Potrivit reprezentantilor agentiei, cea mai cautata statiunea balneara din Romania este Baile Felix, unde, prin intermediul Transilvania Travel, au sosit in primele sapate luni din 2007, peste 3.500 de turisti, urmata de statiunea Covasna care a fost vizitata de 800 de turisti, in aceeasi perioada din 2007. In aceasta perioada, veniturile cumulate din operarea celor doua statiuni s-au ridicat la 1,3 milioane EUR.

Incepand cu aceasta iarna, Transilvania Travel va intra si pe piata de outgoing. Agentia va oferi programe de revelion in 12 destinatii externe si programe de schi in 9 destinatii externe.

Transilvania Travel a fost infiintata in anul 2003 si detine patru agentii de turism in Bucuresti, Ploiesti si Brasov, precum si trei puncte de lucru sezoniere.

In 2006, compania a inregistrat o cifra de afaceri de 12 milioane EUR si un profit net de 350.000 EUR.

Source: Daily Business