Senatul a aprobat emiterea voucherelor de vacanta

Pe data de 6 februarie Senatul a aprobat proiectul de lege potrivit caruia angajatorii vor putea acorda salariatilor vouchere de vacanta, in conditiile in care angajatii achita timp de minimum 4 luni si maximum 11 luni o contributie reprezentand a 10 parte din salariul mediu pe economie.

Angajatorul care intra in acest sistem se va obliga sa-i plateasca salariatului o suma echivalenta cu suma depusa de acesta iar firmele de turism cu care se incheie contractul vor plati impozitele aferente castigurilor obtinute.

Proiectul prevede ca banii sa fie depusi intr-un cont special, denumit Fondul de Vacanta iar angajatul poate opta pentru intreruperea perioadei de contributie, caz in care i se returneaza banii. Voucherele de vacanta vor avea inscrisuri speciale care atesta identitatea utilizatorului, ele nu vor putea fi instrainate si vor fi folosite doar de angajat si de membrii familiei sale.

Proiectul de lege, care a fost propus de senatorii liberali Aron Ioan Popa si Mihai Lupoi, nu este sustinut de Guvern, care considera ca efortul bugetar al statului va fi mult prea mare daca va subventiona si vacantele romanilor.

Proiectul de lege mai trebuie sa fie aprobat de Camera Deputatilor.
Source: Gardianul