Programul guvernamental “Prima Casa” va fi modificat, conform unui proiect de Ordonanta de Urgenta postat pe site-ul Ministerului Finantelor Publice (MFP).
In prezent, persoanele care au achizitionat o locuinta prin intermediul programului sustinut de stat nu mai au voie sa cumpere un al doilea apartament prin “Prima Casa”.
Noua forma a legislatiei prevazuta de ordonanta modifica acest aspect, in sensul ca permite cumpararea unei alte locuinte prin program in cazul in care prima achizitie se dovedeste a avea “vicii ascunse”.
“Proiectul de act normativ contribuie la sprijinirea persoanelor fizice care au achizitionat o locuinta dar intimpina dificultati in ceea ce priveste efectuarea unor lucrari de interventie asupra acesteia, respectiv pentru a putea beneficia de garantia pentru vicii ascunse oferita conform Codului civil de catre vanzator, cu posibile implicatii negative asupra rambursarii finantarii garantate”, se arata in proiectul de Ordonanta de Urgenta.
Proiectul de act normativ este corelat cu dispozitiile Conventiei europene a drepturilor omului si ale protocoalelor aditionale la aceasta, ratificate de Romania, precum si cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, precizeaza reprezentantii Ministerului Finantelor, in nota de fundamentare care insoteste proiectul.
“Prima Casa” a deblocat piata
Programul guvernamental “Prima Casa”, care a ajuns la cea de-a patra etapa, in care garantiile sunt impartite intre Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) si bancile participante, a mentinut piatai imobiliara.
“In contextul actual al crizei economico-financiare toate sectoarele de activitate, inclusiv sectorul constructiilor si cel imobiliar, impreuna cu toate industriile orizontale adiacente este afectat intr-o masura mai mare sau mai mica, care poate pune in pericol existenta agentilor economici cu activitati in aceste domenii”, se arata in Nota de Fundamentare.
In acelasi timp, persoanele fizice se confrunta cu dificultati in accesarea unui credit care se datoreaza in principal capacitatii limitate de rambursare a imprumutului, precum si lipsei garantiilor solicitate de banci in temeiul normelor de creditare proprii.
Practica bate gramatica
Potrivit oficialilor MFP, in practica au aparut multe situatii, diferite de cele reglementate, pentru solutionarea carora este nevoie de aceasta modificare legislativa.
“Locuinta achizitionata prin programul Prima Casa trebuie sa satisfaca toate conditiile necesare de locuit ale unei persoane sau familii, ceea ce necesita modificarea legislatiei in vigoare in sensul de a se permite inlocuirea imobilului achizitionat initial, in cazul in care acesta este impropriu pentru folosirea sa ca locuita, din cauza unor vicii ascunse”, se arata in documentul Finantelor, pus in dezbatere publica.
In aceste cazuri, ar fi necesar acordul scris al constructorului de a pune la dispozitia beneficiarului un alt imobil care sa satisfaca conditiile de locuit ale beneficiarului.
Valoarea pentru a doua locuinta, cel putin egala cu creditul contractat prima data
“Prin aceste reglementari se are in vedere satisfacerea conditiilor de viata si locuit ale familiilor
fara a se considera a fi o a doua accesare a Programului, cu conditia ca valoarea locuintei dobandite de catre beneficiar in urma novatiei sa fie cel putin egala cu valoarea creditului contractat”, explica Finantele.
In continuare, in baza contractului de garantare novat, se radiaza ipoteca, privilegiul finantatorului precum si interdictiile de instrainare si grevare cu sarcini instituite asupra imobilului achizitionat initial in cadrul programului.
Ulterior, asupra imobilului dobandit se instituie dreptul de ipoteca legala de rangul I in favoarea statului roman si a bancii, pana la finalizarea procedurii de executare silita asupra imobilului care face obiectul garantiei, cu interdictia de instrainare a locuintei pe o perioada de cinci ani si interdictia de grevare cu sarcini a acesteia pe toata durata garantiei.
Ce probleme au aparut in practica
Pe parcursul derularii programului “Prima Casa”, in practica au aparut mai multe situatii in care s-a solicitat acordul MFP, in calitate de titular al ipotecii, privind realizarea unor lucrari de interventie si/sau extindere pentru care este necesara autorizatia de construire, in legatura cu imobilul ipotecat, incluzand: dezmembrari, extinderi, modificari structurale, modificari ale destinatiei partilor comune, precum si orice alte modificari care, desi nu necesita autorizatie de construire, se inscriu in Cartea Funciara.
Aceasta ordonanta reglementeaza aceasta problema, in sensul exprimarii acordului cu privire la lucrarile de mai sus, atat de catre Ministerului Finantelor Publice cat si de catre banca.
Reprezentantii MFP spun ca, pana in prezent, au primit numeroase solicitari din partea beneficiarilor, in sensul exprimarii acordului Ministerului Finantelor Publice, in calitate de titular al dreptului de ipoteca legala, pentru efectuarea unor lucrari de interventie asupra locuintelor achizitionate in cadrul programului, respectiv pentru inlocuirea obiectului finantarii garantate.
Se preconizeaza ca aceste tipuri de solicitari vor fi si mai numeroase, datorita perioadei mari de timp pentru care se acorda creditul, de maximum 30 de ani, in care pot interveni situatii a caror solutionare necesita acordul Ministerului Finantelor in calitate de titular al dreptului de ipoteca.
Se acorda permisiunea pentru schimbarea locuintei MFP mai mentioneaza ca reglementarile propuse sunt necesare intrucat actele normative care reglementeaza programul “Prima Casa” impun obligativitatea achizitionarii unei singure locuinte in cadrul programului si nu prevad posibilitatea exprimarii acordului MFP pentru acordarea permisiunii de a schimba sau de a achizitiona o alta locuinta decat cea achizitionata initial, in virtutea garantiei din partea vanzatorului pentru viciile ascunse ale locuintei.
“Initiativa legislativa este justificata de stringenta crearii unui temei legal in vederea solutionarii cererilor formulate de catre beneficiarii programului”, se argumenteaza in Nota de Fundamentare. Scapi de interdictia de a vinde 5 ani daca rambursezi anticipat.
O alta modificare intentionata de Finante este sa explice fara echivoc problema radierii interdictiei de instrainare a imobilului pe o perioada de cinci ani, in cazul rambursarii anticipate a finantarii garantate.
“Odata cu stingerea obligatiei garantate prin rambursarea anticipata a intregului sold al finantarii garantate, se vor radia in mod corelativ toate sarcinile si interdictiile inscrise in vederea garantarii acesteia”, se arata in documentul MFP. Totodata, mai apare o obligatie.
Documentatia aferenta garantiilor executate, respectiv a unei copii a inscrisului intocmit de catre FNGCIMM va trebui trimisa atat la organele teritoriale ale ANAF in a caror raza teritoriala isi are domiciliul debitorul beneficiar al finantarii garantate in vederea aplicarii procedurii de executare silita, cat si la ANAF, pentru informare.
“Acest lucru va da posibilitatea ANAF-ului de a cunoaste mai bine situatia garantiilor ce trebuie executate in teritoriu precum si de a crea posibilitatea acestuia de a raporta catre MFP-DGTDP sumele recuperate, conform prevederilor legale”, se explica in document.
Source: Flux Imobiliar