Aproximativ 15% din cei 650.000 de straini care se cazeaza anual la hotelurile din Bucuresti vin la prietenele lor pe care le-au cunoscut, in general, in strainatate. Restul de 75% din calatorii straini se opresc in Capitala pentru afaceri si 10% pentru city break sau sunt in tranzit catre alte orase, potrivit Federatiei Patronatelor din Turism, FPTR.
Astfel, aproape 100.000 de straini aduc spre 25-30 mil. EUR in capitala atrasi de farmecele romancelor, la o durata medie a sejurului de 1,6 nopti si o cheltuiala medie pe zi de 150-175 EUR.
Conform datelor INS, in 2011 au ajuns in Bucuresti si au innoptat in hoteluri aproximativ 1,2 milioane de persoane, dintre care 646.701 de straini.
Majoritatea turistilor straini provin din Europa, respectiv 469.713 de persoane in 2011. Pe primele locuri au fost italienii – 69.422 persoane, americanii – 56.148, germanii 55.693, britanicii – 52.702, francezii – 49.690, israelienii – 46.378, spaniolii – 24.890 si austriecii – 24.412. Anul trecut s-au mai cazat in Bucuresti si 6.824 de japonezi, 6.403 indieni si 4.679 de chinezi.
In primele sapte luni ale acestui an au venit in Bucuresti 705.136 de turisti dintre care 384.024 straini, fata de 679.192 in perioada similara din 2011.
Source: 9AM