Retrocedarea Castelului Bran este ilegala

Pe data de 25 septembrie, deputatii au adoptat raportul subcomisiei de ancheta privind Castelul Bran, care stabileste ca restituirea acestuia nu s-a efectuat catre toate persoanele indreptatite iar actele prin care s-a facut retrocedarea sunt lovite de nulitate absoluta. Raportul si proiectul de hotarare au fost adoptate cu 159 de voturi pentru, 56 impotriva si 4 abtineri.

Din analiza efectuata in legatura cu modul in care a fost retrocedat Castelul Bran si initiata procedura de scoatere la vanzare a acestuia, precum si din examinarea legislatiei in vigoare a rezultat ca au fost comise mai multe ilegalitati, au fost ignorate dispozitii legale si constitutionale in materia proprietatii si incalcate reguli procedurale in materia succesiunilor, se mentioneaza in document.

Hotararea Camerei Deputatilor referitoare la raportul acestei subcomisii de ancheta va fi trimisa la Guvern, la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, la Curtea Constitutionala, pentru analiza si adoptarea masurilor propuse in raport.

Corin Trandafir, avocatul familiei Habsburg, a declarat ca intentioneaza sa ceara daune in valoare de 150 milioane EUR statului roman si considera ca decizia Camerei Deputatilor este un act politic iresponsabil, care aduce grave prejudicii statului roman.

Decizia Camerei Deputatilor va ingreuna procesul de vanzare a Castelului Bran.

Source: Adevarul