Presedintele Iohannis a trimis Legea impozitului specific in turism spre reexaminare in Parlament

Pe data de 20 iulie, presedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului spre rexaminare legea impozitului specific in turism, invocand faptul ca firmele care vor avea de platit un impozit mai mare se vor indatora, ar putea apela la evaziune fiscala sau chiar s-ar putea inchide.
Legea privind impozitul specific unor activitati prevede introducerea, incepand cu data de 1 ianuarie 2017, a unui impozit specific pentru firmele din domeniul turistic, hotelier, restaurante, baruri si alimentatie publica.
Iohannis arata ca desi este justificata de necesitatea cresterii incasarilor la bugetul de stat, de promovarea unei etici in afaceri, precum si de importanta domeniului turismului si alimentatiei publice, Legea privind impozitul specific unor activitati, prin efectele pe care le poate  produce asupra activitatii unor operatori economici din domeniu, nu realizeaza pe deplin scopul preconizat de legiuitor, motiv pentru care se impune reexaminarea acesteia.
„Astfel, ca efect al legii, valoarea impozitului stabilit conform noilor reglementari va fi mai mare decat cea platita conform prevederilor Codului Fiscal pentru anumiti agenti economici, in timp ce alti agenti economici vor plati mai putin decat in prezent pentru aceeasi activitate desfasurata, ignorandu-se capacitatea de plata a contribuabilului la sfarsitul exercitiului financiar. Operatorii economici ce vor plati un impozit specific mai mare decat cel determinat conform prevederilor Codului fiscal in vigoare vor fi nevoiti sa gaseasca resurse financiare pentru a achita impozitul, ceea ce va conduce fie la cresterea gradului de indatorare si, implicit la reducerea investitiilor, fie la adoptarea unor practici de evaziune fiscala sau chiar la inchiderea activitatii”, a declarat Presedintele.
Mai mult, Presedintia subliniaza ca intrucat reglementarea privind impozitul specific reprezinta o derogare de la prevederile Titlului II din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, respectiv o derogare de la sistemul de referinta reprezentat de impozitul pe profit sau pe venit si este susceptibila de a conferi un avantaj in cazul anumitor agenti economici, acest avantaj poate fi interpretat ca reprezentand un ajutor de stat.
In acest context, Klaus Iohannis recomanda Parlamentului sa ia in considerare si oportunitatea consultarii Comisiei Europene.

Source: Economica