Premier Capital a preluat operatiunile McDonald`s in Romania

Din 22 ianuarie, Premier Capital a preluat ca proprietate si operatiuni toate cele 67 de restaurante McDonald`s din Romania si cele 19 cafenele McCafe si va asigura capitalul necesar pentru a finanta dezvoltarea companiei in Romania.
Transferul catre o structura de tip parteneriat pentru dezvoltare reflecta strategia generala de redresare a brandului condusa de presedintele si CEO-ul Steve Easterbrook, care include obiectivul pe termen lung de a opera 95% din restaurante in sistem de franciza la nivel global.
Premier Capital este si partenerul pentru dezvoltarea restaurantelor McDonald’s din tarile baltice – Letonia, Lituania, Estonia, precum si in Malta si Grecia. 
Daniel Boaje, in prezent directorul general al McDonald’s Romania, va ramane in acest rol si in cadrul noului parteneriat.
McDonald`s este lider al pietei locale, cu 67 de restaurante in 21 de orase si 150.000 de clienti care ii trec pragul zilnic. Are peste 4.000 de angajati si a investit peste 700 mil. RON in Romania.
Este si cel mai mare lant de restaurante cu servire rapida din lume, cu peste 32.000 de unitati care servesc in fiecare zi peste 60 de milioane de oameni in peste 100 de tari.

Source: Flux Imobiliar