Plajele ar putea trece in administrarea autoritatilor locale

Dupa ce Ministerul Mediului va gasi mijloacele legale pentru rezilierea contractelor de concesionare a portiunilor de plaja cu operatorii actuali, plajele ar putea trece in administrarea autoritatilor locale.

Hotelierii au reclamat ca firmele care au preluat contractele de concesiune pe o perioada de 10 ani au subinchiriat portiunile de plaja, iar multe dintre societati nu au respectat contractul cu Directia Apelor Dobrogea Litoral (DADL) Constanta pentru gospodarirea si curatirea plajelor.

In prezent, legea de trecere a plajelor in administratia autoritatilor locale se afla in dezbatere la Parlament, dupa ce, la sfarsitul anului trecut, a fost intoarsa pentru reexaminare de presedintele Traian Basescu.

Source: Business Standard