Pentru acest an Eurojet estimeaza o cifra de afaceri de 4 milioane EUR

Pentru acest an operatorul aerian de chartere Eurojet, parte a grupului Rompetrol, estimeaza ca va inregistra o dublare a cifrei de afaceri, la aproximativ 4 milioane EUR, pe baza extinderii portofoliului de clienti.

In 2006 numarul clientilor Eurojet a inregistrat o crestere cu 30% fata de 2005.

In 2006 compania a introdus servicii auxiliare transportului aerian, precum rezervari de limuzine, inchirieri de camere la hotel sau bilete de teatru.

Compania Eurojet opereaza atat zboruri la cerere pentru persoane fizice, cat si zboruri in colaborare cu agentiile de turism iar in acest an intentioneaza sa isi extinda colaborarea atat cu agentii de turism din Romania, cat si din strainatate, au declarat reprezentantii companiei.

Compania Eurojet are incheiate parteneriate cu agentiile de turism Happy Tour, Accent Travel and Events, Romania Travel Plus si Liberty International.

Tarifele practicate de companie pornesc de la 2.500 EUR/ora iar in prezent, Eurojet are un numar de peste 200 clienti fideli, fata de doar 4-5 clienti la data infiintarii in anul 2004.

Reprezentantii companiei au precizat ca unele persoane au incheiat abonamente pentru un numar mai mare de ore de zbor pe aeronavele Eurojet, printre clientii companiei numarandu-se oameni de afaceri romani si straini, companii nationale si multinationale, agentii de turism, banci, ambasade, brokeri internationali, artisti, sportivi sau cluburi sportive.

Cele mai solicitate destinatii externe sunt Belgrad, Nisa, Paphos, Verona, Florenta, Sofia, Montpellier, Geneva, Rijeka, Sarajevo, Paris, Londra, Moscova, Kiev, Odessa, Lvov, Tbilisi, Astana sau Almaty, in general orase care nu au legaturi directe pe cursele regulate.
Source: Ziarul Financiar