Pentru 2007 Ana Hotels estimeaza o crestere de 5-7% a cifrei de afaceri

Pentru acest an compania Ana Hotels, care detine in portofoliu hotelurile Crowne Plaza din Bucuresti, Bradul, Sportul si Poiana din Poiana Brasov, Europa si Astoria din Eforie Nord si centrul de sanatate Ana Aslan Health Spa din Eforie Nord, estimeaza ca va inregistra o crestere de minimum 5-7% a cifrei de afaceri.

In 2006 Ana Hotels a inregistrat o cifra de afaceri de 16,9 milioane EUR, cu 11% mai mare decat in 2005 iar profitul operational a crescut la aproximativ 6 milioane EUR. Aproximativ 45% din veniturile obtinute de Ana Hotels au provenit din serviciile de cazare iar segmentul de restaurante si baruri a avut o pondere de 46,2%. Gradul mediu de ocupare a variat in functie de hotel si de specificul acestuia, primul loc fiind ocupat de Crowne Plaza, cu 69,4%, urmat de hotelurile din Poiana Brasov, cu o medie de 60% si de cele doua unitati din Eforie Nord, cu 38%.
Source: Curierul National