Compania de constructii Comnord, unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata constructiilor de la nivel local, va construi pe Calea Victoriei din Bucuresti, in locul fostului sediu al Ministerului Industriilor, care urmeaza a fi demolat, un hotel de 5 stele care va apartine Postei Romane.
In prezent, dezvoltatorii poarta discutii pentru a afilia viitorul hotel la lantul hotelier international Starwood Hotels, prin unul dintre brandurile sale de lux Sheraton sau Le Meridien. Recent, reprezentantii Starwood Hotels au declarat ca vizeaza extinderea lantului prin afilierea unui hotel din Romania in aproximativ 2-3 ani.
Reprezentantii companiei au declarat ca proprietatea va include doua cladiri de 14, respectiv 18 etaje, care vor include un hotel de 5 stele, spatii de birouri si centre comerciale si vor totaliza 44.000 mp construiti. Hotelul va avea aproximativ 300 de camere.
Investitia totala se ridica la cel putin 70 milioane EUR, din care investitia in hotelul reprezenta jumatate, au declarat surse apropiate proiectului.
Proiectul se va derula prin asociere in participatiune pe o perioada de aproximativ 3 ani intre Posta Romana, Comnord si firma Procema, societate din grupul Comnord. Cele trei entitati au infiintat firma Imopost Developments SA.
In cadrul proiectului, Posta Romana a avut un aport in natura constand intr-un teren de 8.000 mp, evaluat la aproximativ 15 milioane EUR.
Pe Calea Victoriei se afla cea mai mare densitate de hoteluri Athenee Palace Hilton, Radisson SAS care in prezent nu este operational, Golden Tulip, Ramada Majestic, Capitol, Bulevard care nu este operational, Novotel, Casa Capsa si Continental.
Source: Adevarul