Pasagerii zborurilor aeriene anulate isi vor putea recupera banii pe bilete

Pasagerii ale caror zboruri au fost anulate din cauza norului de cenusa vulcanica nu vor fi despagubiti pentru daunele suferite din aceasta cauza.

Insa companiile aeriene au lansat trei variante pentru acestia: fie sunt reprogramati pentru un alt zbor, fie li se returneaza sumele platite sau lasa acesti bani in contul unei calatorii viitoare.

Compania aeriana low-cost Wizz Air returneaza banii in urma unei cereri scrise, insa pasagerii trebuie sa tina cont de faptul ca banii nu sunt returnati pe loc, a declarat purtatorul de cuvant al companiei, Daniel Alexandru Amzar.

Pasagerii care au rezervat bilete la operatorul national Tarom, pot alege intre a fi reprogramati sau a li se returna banii. Luana Roth, PR & Communication Specialist din cadrul operatorului aerian a declarat ca returnarea banilor se va face in agentia emitenta, chiar daca nu este o agentie Tarom.

Source: 9AM