Grupul suedez Skanska a ajuns la un acord cu fondul de investitii Globalworth, condus de omul de afaceri Ioannis Papalekas, pentru vanzarea primei cladiri a proiectului de birouri Green Court, situat pe strada Gara Herastrau, din Bucuresti. Valoarea tranzactiei se ridica la 44 milioane de euro si urmeaza a fi inchisa in primavara lui 2015.
Cladirea are o suprafata inchiriabila de 19.500 de metri patrati si are doi mari chiriasi, Orange si Schneider Electric, care ocupa aproximativ 90% din spatiile de birouri. Chiria medie neta pentru care sunt inchiriate aceste spatii este intre 12 si 13 euro/metrul patrat lunar, ceea ce asigura un venit anual de circa 3 milioane de euro.
Surse din domeniul imobiliar sustin ca omul de afaceri grec urmeaza sa achizitioneze si sediul UniCredit Tiriac Bank din Piata Presei Libere, evaluata la 43 milioane de euro si detinuta de grupul Bog’Art. Pana in acest moment, portofoliul Globalworth se ridica la aproximativ 600 de milioane de euro.
Source: Imobiliare.Net