Directorul general al Tarom, Gabriel Dumitrescu, a declarat ca Tarom intentioneaza sa devina membru al unei aliante internationale, urmand sa aleaga intre Sky Team si Star Alliance, o decizie in acest sens urmand a fi luata pana la sfarsitul anului, in functie de beneficiile oferite de Alliance.
In urma cu 3 ani Tarom a inceput negocierile cu SkyTeam, alianta formata din 6 operatori aerieni, printre care se numara Air France, Delta Air Lines si Alitalia.
Cel mai mare parteneriat al companiilor de transport aerian este Star Alliance, cu 16 membri, printre care United Airlines, Lufthansa, Singapore Airlines, Air Canada si SAS.
Denumite generic „code-sharing agreements”, parteneriatele din industria aviatica ofera si avantajul ca fiecare companie membra a aliantei poate vinde clientilor sai locuri in aeronavele operate de partenerii sai, in vederea continuarii calatoriilor pe distantele neacoperite de propriile curse. Toate aceste rezervari au la baza principiul reciprocitatii.
In luna octombrie, Tarom a inregistrat un grad de ocupare a curselor pe rute interne de aproximativ 78% iar pe destinatiile externe de 69%.
Source: Curierul National