Noul proiect al Legii Turismului interzice camparea pe plaja

Noul proiect de lege, elaborat de oficialii Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, care este suspus dezbaterii publice, prevede, printe altele, interzicerea camparii pe plaja.

Pentru accesarea paginii proiectului de lege – click aici

Desi proiectul este in general considerat de bun augur pentru dezvoltarea turismului romanesc, acesta ar putea afecta localitatea Vama Veche, cunoscuta pentru faptul ca se permite camparea pe plaja.

Reprezentantii mai multor organizatii nonguvernamentale care au militat multa vreme pentru conservarea zonei Vama Veche, sunt decisi sa ceara modificarea proiectului, astfel incat camparea sa fie permisa in aceasta zona.

In acelasi document se precizeaza ca se desfiinteaza toate constructiile realizate in limita a 200 m de la linia de coasta, din statiunile turistice si din localitatile aflate pe litoralul Marii Negre, ridicate fara autorizatie sau cu depasirea limitei de autorizatie de construire, aflate pe proprietatea publica sau privata, finalizate sau in curs de executie.

Totodata, noul act normativ va reglementa utilizarea plajelor in scop turistic, de catre operatorii economici care administreaza structuri de primire turistice, de catre proprietari sau administratori de ansambluri rezidentiale, de catre operatori economici care desfasoara activitati de divertisment sau sportive si de catre autoritati ale administratiei publice locale, care pot incheia contracte de inchiriere prin licitatie publica cu titularul dreptului de administrare a plajelor pe perioade de minimum 3 ani si maximum 10 ani.

Source: Evenimentul Zilei